Colapsul societatii

This is how the world ends, not with a bang, but with a traffic jam. (T.S. Elliot on crack)

In ultimul timp, dragul nostru Bucuresti este mai bezmetic decat am fi obisnuiti. Cel putin asa mi se pare mie. Poate din cauza venirii ierni, referendum fever, sau pur si simplu e natura umana sa prinzi pofta de viata exact cand afara e frig si urat, pentru ca in vara, cand conditiile erau propice pentru a trai la maxim, ai frecat menta.

Cum mi se face mie pofta pentru pepene rosu iarna. O pofta nebuna. Sau pentru rosii. Vara n-as mananca nici fortat, dar cand devine inaccesibil... One of the basic human truths, we want what we can't have. Iar toata chestia functioneaza si la nivel social. In perioada asta m-au contactat oamenii de care si uitasem ca exista. Dovada clara a imbecilitatii noastre, desi ne-am putea scuza comportamentul dand vina pe o tampenie de ordin biologic, iarna soarele e mai departe, undele lunare se intensifica, iar acestea ne fut lobul temporal stang, cauzand o deformare in undele alfa, care afecteaza la randul lor sinapsele. Bullshit.

Revenim la subiect. Recent, am avut ocazia sa vad cu ochii mei cum s-a dus dracu tot sistemul, si cum omenirea si-a bagat pula in orice norma si tot ceea ce inseamna bun simt.

Traficul din bucuresti este in general de cacat, iar in ultima luna (bezmeticia iernatica enuntata mai sus) a fost de-a dreptul sinistru. Am mai vazut blocaje, blocaje infecte paralizate, cu claxonat intens, injurat si stat pe loc o ora pe putin. Dar aseara pentru prima oara am vazut cum, in absenta unui politisit, lumea si-a bagat pula si toti treceau pe rosu, de parca facuse schimb cu verde. Si nu strecurat incet-incet, inaintare deplina. Eu asteptam tramvaiul, care a stat cinci stopuri pe loc, pentru ori treceau toti pe rosu, ori cand mai treceau si ceilatii, ramaneau cativa idioti prinsi la mijloc intre cele doua benzi, fix pe sina de tramvai. Adica, ma intreb cat trebuie sa indure un om normal pana sa ajunga la momentul in care sa zica "ma fut" si sa calce acceleratia, si nu doar unu, TOTI, in perfect sincron. Un balet haotic, cu orchestrastie energica, desi limitata la un singur sunet: "honk".

Nu stiu daca prezenta unui copoi ar fi fost relevanta. Atunci cand ti-o bagi in halul asta, colectiv, nu baiatul imbracat in culori radioactive te tempereaza. Asa imi imaginez ca incep revolutiile. Un blocaj infernal, nervii intinsi la maxim, un dobitoc se baga in fata cand nu e cazul, incep sa se injure, ies din masina, se iau la imbranceli, incep altii sa tipe la ei ca nu-si misca masiniile, in pizda ma-sii, astia formeaza o pseudo-coalitie si ii trimit pe restul sa ii suga de pula, si uite asa, pula-n pizda, iese o incaierare monstruoasa, care creste exponential cu durata ambuteiajului. Apoi, fara vreun motiv intemeiat, astia asalteaza guvernul cu furci si torte. Ma rog, ultima parte e exagerata. Dar daca momentul e potrivit, solidaritatea oamenilor in caz de violenta excesiva poate fi un lucru destul de puternic. If everybody's doing it, then is must be cool. Iar cum toti suntem frustrati, am avea si motiv, n-ar fi brutalitate oarba. We want change. We are the people. WE ARE THE PEOPLE! And it'll be a cold day in hell when you can walk all over us and not expect a hard kick'n'da-ass.

Mi-e teama ca n-o sa prind momentul in care n-o sa mai existe aceasta firava societate, si ne vom vana reciproc pentru petrol, ca-n Mad Max (cea mai verosimila viziune a unui viitor futut, parerea mea). We are, after all, on the brink of an oil crysis. Si chiar daca s-ar basi toata china simultan, energia eoliana nu e o solutie (nici gazele naturale daca e s-o luam, asa), nu este deloc viabila acoperirea planetei cu panouri solare, iar energia nucleara ne-ar transforma rasa intr-o creatura unisex, cu 12 degete si ne-am reproduce prin diviziune. Dar cred c-o sa prind stirea la realitatea tv: "Colapsul Societatii", and i will smile.

Rasa umana si societatea sunt fragile si maleabile. Asa ca, te rog, nu mai trece pe rosu ca muistu, futu-te-n gura, manaca-ti pepeni vara si inchide lumina cand pleci de acasa. Altfel, belim pula.

O problema interesant pentru mine e, pe ce melodia s-ar ruina societatea. Sunt tentat sa zic simfonia a noua a lui Dvorak, care este foarte epica, de fel. Sau poate o prefer in acest moment pentru ca o ascult. Alta optiune de bun simt, desi cam neinspirata ar fi Apocalypse Please, Muse, because, you know... Sau poate fi ceva frumos, gen Metropolis (2001), in genul What a wonderful world, dar care sa nu fi aparut in o mie de filme si reclame la margarina. Astept sugestii in acest sens: OST Apocalypse.

Cand vom fi cu toti inapoi in pesteri, scobindu-ne in cur cu bete, vanand proumbei cu pietre si hartia igienica va fi de mult uitata, just rember one thing, I fucking called it.